Wednesday, December 30, 2009

Durerea de tampla

Era frig afara si noaptea isi pravalea broboanele de intuneric peste strada mea. Nu mai aveam mult pana acasa, tin minte ca ma grabeam pentru ca se facuse tarziu si nu-mi place sa ma plimb noaptea, mai ales singur. La fel ca in serile trecute, si in seara asta aveam o presimtire morbida ca e cineva in spatele meu. Ma intorceam sa ma uit la fiecare cateva secunde dar nu puteam distinge nimic prin intuneric, chiar daca ar fi fost cineva cu adevarat acolo.
Ajuns in fata portii am auzit un strigat ce m-a facut sa inghet cu mana pe clanta. Suna ca o pisica sfasiata intr-un cor de caini turbati. Ca o masina de presat asfalt calcand o familie de orfani. Ca un sfredel de bormasina spargand o tumoare. Ca un stol de randunici intr-un motor de avion. Ca o furculita infipta intr-o durere de tampla...
In acel strigat m-am intors si l-am vazut...
Strada a disparut, poarta s-a dizolvat, intunericul s-a intunecat si mai mult si am ramas doar eu cu el. Ma tintuia cu privirea asa cum un cui tintuieste o palma de o scandura. In acel moment ce parea sa dureze o eternitate, mi-a vorbit. Nu mi-a spus multe. O singura fraza a fost indeajuns. O fraza care odata auzita ti se rastoarna si ti se repeta in cap, de fiecare data cu alt inteles. De fiecare data cu altul...
Nici acum, ani de zile dupa acest incident, nu reusesc sa imi scot din cap acea fraza pe care mi-a spus-o. Acea fraza care mi-a rascolit somnul si mi-a jupuit zilele de soare si de orice sentiment de bucurie.
Ce mi-a spus?
O sa afli poate...intr-o noapte cu broboane de intuneric, pe strada ta, cand te vei grabi acasa, in fata portii , iti vei auzi numele strigat... atunci, dupa un schimb de priviri in intuneric, am sa-ti spun.