Durerea de tampla

Era frig afara si noaptea isi pravalea broboanele de intuneric peste strada mea. Nu mai aveam mult pana acasa, tin minte ca ma grabeam pentru ca se facuse tarziu si nu-mi place sa ma plimb noaptea, mai ales singur. La fel ca in serile trecute, si in seara asta aveam o presimtire morbida ca e cineva in spatele meu. Ma intorceam sa ma uit la fiecare cateva secunde dar nu puteam distinge nimic prin intuneric, chiar daca ar fi fost cineva cu adevarat acolo.
Ajuns in fata portii am auzit un strigat ce m-a facut sa inghet cu mana pe clanta. Suna ca o pisica sfasiata intr-un cor de caini turbati. Ca o masina de presat asfalt calcand o familie de orfani. Ca un sfredel de bormasina spargand o tumoare. Ca un stol de randunici intr-un motor de avion. Ca o furculita infipta intr-o durere de tampla...
In acel strigat m-am intors si l-am vazut...
Strada a disparut, poarta s-a dizolvat, intunericul s-a intunecat si mai mult si am ramas doar eu cu el. Ma tintuia cu privirea asa cum un cui tintuieste o palma de o scandura. In acel moment ce parea sa dureze o eternitate, mi-a vorbit. Nu mi-a spus multe. O singura fraza a fost indeajuns. O fraza care odata auzita ti se rastoarna si ti se repeta in cap, de fiecare data cu alt inteles. De fiecare data cu altul...
Nici acum, ani de zile dupa acest incident, nu reusesc sa imi scot din cap acea fraza pe care mi-a spus-o. Acea fraza care mi-a rascolit somnul si mi-a jupuit zilele de soare si de orice sentiment de bucurie.
Ce mi-a spus?
O sa afli poate...intr-o noapte cu broboane de intuneric, pe strada ta, cand te vei grabi acasa, in fata portii , iti vei auzi numele strigat... atunci, dupa un schimb de priviri in intuneric, am sa-ti spun.

Schimb de tarcoale (Cu ajutorul lui Tudor)

Om.Tantar.Pahar.
Tantarul da tarcoale la pahar.Paharul da tarcoale omului.
Omul bea din pahar.Tantarul bea din om.
Paharul ajunge in tantar.Tantarul ajunge pahar.
Nici paharul nu mai e pahar.Nici tantarul nu mai e tantar.
Cine-i mai da tarcoale omului? Paharul e mort si tantarul e gol.
Li s-au terminat tarcoalele.
Cum e omul? Mort sau gol?

Bizzon

Bizzon traia in padure.
Oamenii traiesc in orase, se plimba in masini, dorm in paturi, au case, mananca la mese si urineaza la toaleta. Bizzon traia in padure, se plimba in padure, dormea in padure, avea padurea, manca la padure si urina la padure. Multi oameni l-au vazut pe Bizzon si l-au intrebat:
"Tu nu ai casa?"
"Nu" le-a raspuns el.
"Dar de ce nu te intorci in oras, sa incerci sa-ti gasesti una?"
"Pentru ca pot. Pentru ca asta am ales eu."

Intr-o zi Bizzon s-a suit intr-un copac si s-a aruncat. Si-a scrantit grav un picior. Oameni trecatori pe la marginea padurii l-au intrebat:
"Cum ti-ai scrantit piciorul?"
"Am sarit dintr-un copac"
"De ce?" au insistat ei curiosi.
"Pentru ca am putut. Pentru ca asa am ales eu"

Mai tarziu Bizzon a ales un copac de care sa se loveasca cu capul. A facut asta ore intregi fara sa se opreasca vreo clipa. Cand s-a oprit era insangerat si ametit. Trecatori ai padurii l-au intrebat:
"De ce esti plin de sange?"
"Pentru ca m-am lovit cu capul de un copac." le-a raspuns.
"Dar de ce ai facut asta?"
"Pentru ca am putut. Pentru ca asta am decis sa aleg"

Dupa ani de zile, Bizzon a imbatranit. Plimbandu-se cocosat prin padure a gasit o creanga groasa si a inceput sa o mestece. Cand a ramas fara niciun dinte, a iesit la marginea padurii zambind.
"De ce nu mai ai dinti?" l-au intrebat trecatori de la marginea padurii.
"M-am 'upt." le-a raspuns.
"Dar de ce sa faci una ca asta?"
"Pen' c-asa am v'ut. Asa am dehis eu"

Intr-un final Bizzon a gasit un lat si s-a spanzurat de o creanga.
"De ce ai facut asta?" L-au intrebat trecatorii.
Dar Bizzon nu le-a mai raspuns.
"Ai facut numai ce-ai vrut tu !" au exclamat ei indignati. Dar realizand cat de fericit a trait Bizzon, au inceput sa-si caute si ei padurile lor...